Ciprian Voicilă

Etnolog, Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti
Cum am intrat într-un proiect de o viaţă

Toată adolescenţa şi tinereţea mea m-am antrenat să intru în proiectul „Eşti cu ce te hrăneşti”. Sună sentimental şi manipulator, dar staţi să vă explic. Prima dată am întâlnit ideea că „omul este ceea ce mănâncă” la un filosof materialist pe nume Feuerbach. Înainte de el o spusese într-o altă formă Aristotel: „numai după ce au fost satisfăcute nevoile materiale a început omul să filosofeze”. Erau anii în care metafizicul mă interesa mult mai mult decât fizicul. Filosofia mi se părea adevărata mathesis universalis, ştiinţa ştiinţelor. Proaspăt venit în Bucureşti, aveam să cobor încet, încet din sferele metafizice în realitate. Am cunoscut-o pe Irina Nicolau care mi-a trezit al treilea ochi pentru faptul cotidian banal. Am învăţat să valorific amănuntul, fragmentul, nota de subsol mai degrabă decât capodoperele, aspiraţia spre operă sau sistem, grandiosul cultural. Am scos împreună cu Irina un volum de etnologie urbană, Arca lui Noe- de la neolitic la Coca Cola şi o carte despre un profesor de desen nemaipomenit de creativ, Dorel Zaica ( Experimentul Zaica). Tot Irina a înfiinţat un Atelier de creativitate, unde timp de şase ani am interacţionat cu copiii de vârste şi provenienţe diferite. Eu le spuneam poveşti tradiţionale, ei îmi ofereau în schimb desene şi texte pe care le-am publicat, când şi când, în Dilema Veche.

Copiilor trebuie să le transmiţi ceva din ceea ce ai tu mai bun. „Tradiţie” asta înseamnă: a transmite. Acel ceva ţine de trecut pentru că în trecut sunt depozitate achiziţiile noastre genetice şi comportamentale. Când ai o problemă te poţi întoarce din drum pentru că Strămoşii ţin ascunsă cheia. Tu trebuie să o cauţi prin toate ungherele. Efortul de a o găsi va fi compensat de bucuria de a rezolva problema, de a înlătura obstacolul şi de a trece la alt nivel.

Proiectul „Eşti cu ce te hrăneşti” începe acum şi ţine toată viaţă. Pentru că tot timpul e util să te întrebi: cu ce mă hrănesc eu acum?