|
|
|
Răzvan Cucui
Răzvan Cucui a lansat şi coordonează de şase ani revista “Bucătăria pentru toţi” – prima publicaţie periodică (lunară) care îşi propunea, ca, pe lângă latura practică, să abordeze şi o amplă tematică cultural-gastronomică.
În acest context, obiectele sale de interes se diversifică de la bucătăria românească tradiţională, la felurile de mâncare internaţionale, consacrate sau nu; de la scrierile antice şi medievale, până la cele mai noi apariţii editoriale străine; de la prepararea cărnurilor, la universul lacto-ovo-vegetarian, şi, mai departe, până la bucătăria fără foc. În paginile revistei, a dat prioritate principiilor alimentaţiei sănătoase, bazate pe ingrediente naturale, pentru procesarea cărora s-au folosit cele mai puţin “dăunătoare” tehnici de preparare.
A colaborat îndeaproape cu Radu Anton Roman în proiectul “Hop şi noi pe Papamond” - o călătorie prin bucătăriile popoarelor lumii. Din păcate, turneul nu a mai depăşit graniţele Europei.
A editat numeroase lucrări, unele în curs de publicare, precum: “Almanah Literar Gastronomic. Porcul”, “Almanah Literar Gastonomic. Dulciurile”, “Almanah Literar Gastronomic. Peştele”, “Alimentaţia pe grupe sanguine”, “Enciclopedia dulciurilor”, “Bucătăria fără foc”, “Secretele Vegetarienilor”.
|
|