|
|
|
Valentin Dumitraşcu
biolog/arheolog Universitatea Valahia, Târgovişte
biologie + arheologie = arheozoologie
Arheozoologia înseamnă studiul resturilor de animale descoperite în siturile arheologice. Aceste studii oferă informaţii despre modul de viaţă a populaţiilor din trecut (alimentaţie, vânătoare, domesticire, ritualuri etc). Se bazează pe aplicarea metodologiei specifice biologiei şi ecologiei în context arheologic şi urmăreşte reconstituirea strategiilor economice (în ce priveşte exploatarea animalelor sălbatice sau domestice) şi a mediului în care acei oameni trăiau.
Am participat la diverse proiecte de cercetare, educaţie şi popularizare a cercetării arheologice, în România şi Franţa, publicul vizat fiind, în multe cazuri, copiii. Consider că o abordare evoluţionistă a alimentaţiei umane este binevenită şi poate fi primită foarte bine de către copiii (bineînţeles, expusă pe limba lor). Fascinaţia lor evidentă pentru trecut poate fi utilizată cu folos pentru a le trezi interesul pentru alimentaţia sănătoasă. Simplul fapt că oamenii preistorici mâncau hrană naturală şi puteau să se lupte cu mamuţii şi cu urşii, îi poate face pe mulţi dintre copii să se intereseze mai mult de alimentaţia sănătoasă (şi să-i influenţeze la rândul lor pe părinţi).
Repere profesionale:
2004/2008– asistent cercetare drd. la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Valahia din Târgovişte, domeniul arheologiei preistorice;
2003/2006– arheozoolog, asistent cercetare la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti;
2003– palentolog, asistent cercetare la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Bucureşti;
|
|