Jurnal de bord

Câteva remarci la final
                                          
În proiectul „Eşti cu ce te hrăneşti”, din perspectiva mea, a etnologului, am luat ca ipoteză remarca pe care o face Jean Baudrillard în „Societatea de consum”: în societăţile de consum deşi există comunicare, a dispărut comuniunea dintre oameni.

I-am întrebat în mod regulat pe copiii care au participat la acest proiect cum se mănâncă la ei în familie. Majoritatea au recunoscut că mânăncă laolaltă o dată pe zi, de regulă la cină. Au fost şi cazuri de copii care mănâncă împreună cu mama şi cu tata numai „în week-end”. Mare parte dintre ei mănâncă în sufragerie, în faţa televizorului, alimentându-se mecanic.

Impresia că bucureşteanul de astăzi se hrăneşte mecanic mi-a fost întărită când Doru Cătănescu le-a cerut într-o zi copiilor să ne dea nişte sinonime pentru „a mânca”. Imediat s-au conformat oferindu-ne nişte metafore maşiniste: „a balota”, „a rabata”, „a băga la ghiozdan”, „a hali”. Mâncăm şi trăim pe fugă, de aia poate ne place atât de mult filmul „Aleargă Lola, aleargă”. Masa patriarhală s-a atomizat şi ea. Mâncăm din mers, pe la colţul străzii sau la bufet suedez.

Un alt lucru interesant mi s-a părut reacţia copiilor la vederea modului în care Şoni pregăteşte salata. Unii l-au întrebat dacă s-a spălat înainte pe mâini, semn că educaţia igienică li s-a făcut şi a fost eficientă. Alţii l-au întrebat dacă a mai încercat această reţetă şi înainte. În fine, mulţi s-au strâmbat după ce au gustat-o lasând-o în farfurie. Concluzia e clară: când copilul nu se hrăneşte în mod regulat cu produse naturale capătă o idiosincrasie faţă de ele.

În ceea ce mă priveşte, aştept să ne implicăm într-un proiect de educaţie alimentară pentru părinţi.

Mi s-a mai părut simptomatic faptul că la Liceul Vlahuţă toţi copiii au dat răspunsuri standard la întrebările noastre. Doamnele profesoare le-au scris răspunsurile pe tablă şi i-au pus să le copieze. Un fel de: Lăsaţi copiii să vină la şcoală că vi-i nivelăm noi!